Povestea începe aşa:
,, Un băiat avea un prieten, un alt băiat ce i-a povestit că e nemulţumit de nedreptatea din lumea asta, de mizeria ce ne înconjoară, şi că a descis să se ducă la Dumnezeu, şi să-L întrebe de ce acceptă ca în lumea guvernată de El, să fie prezentă răutatea.
Aşa că prietenul băiatului a început călătoria spre Dumnzeu. Pe drum, a întâlnit fel de fel de obstacole ce îl motivau şi mai mult în călătoria lui. Primul obstacol ce l-a întămpinat a fost o înmormântare. O mamă îşi ingropa propriul fiu.
-De ce Doamne? se întreba plângând mama. De mi l-ai luat? De nu m-ai luat pe mine?
-Da Doamne! De ce? se întreba alături de mama îndurerată băiatul oprindu-se pentru un moment din alergarea lui spre răspunsuri.
Apoi merse mai departe. Nu trebui să meargă mult şi se întâlni cu o nuntă. Veseli, jos şi voie bună se citea pe faţa tuturor cu excepţia soacrei mici. Ce se întreba ,,Doamne de ce ? De ce ai lăsat-o să se mărite cu ăsta?”
Multe mai întâlni băiatul în călătoria lui, dar numai pe Dumnezeu nu. Muri lăsându-i sarcina de a-L găsi pe Dumnezeu prietenului său. Aşa că băiatul porni să îndeplinească ultima dorinţă a prietenului său. Primul popas în călătoria lui a fost, bineînţeles o înmormântare unde o fată murise înainte să îmbrace rochia de mireasă. Pe marginea coşgiugului erau adunate rudele fetei, printre care şi tatăl fetei, un bătrân cu părul alb şi umerii plecţi ce se întreba în şoaptă: ,,De ce Doamne? De ce?”.
Nemaiputând să suporte durerea băiatul alergă la o nuntă, acolo veselie, voie bună, fele de fel de bucate alese dar o singură persoană nu se bucura: era socrul mare ce se întreba momăind atunci când credea că nu-l auzea nimeni ,, De ce Doamne? De ce l-ai lăsat să fie orbit de pramatia asta? Nu vezi că nu are nimic şi că profită de el?”
Obosit de atâtea căutări, băiatul adormi. Era o noapte obişnuită, făcută prcă de natură să te odihneşti! Dar visul ce-l avu în noaptea aceea nu fu unul obişnuit:
Se făcea că mergea spre Soare şi că lăsa Pământul în urma lui, şi că, pe măsură ce se apropia de Soare şi se depărta de Terra căldura acestuia îl copleşea din ce în ce mai tare. Când vru să renunţe, apăru în cale prietenul său, cel care îl căutase pe Dumnezeu atât de tare şi care-i spuse:
-Vino! Am găsit răspunsurile la întrebărili noastre! Şi, spunând asta, prietenul îl conduse înlăuntrul Soarelui, facându-şi drum printr-o feerie de lumini şi culori. Erau acolo pomi şi o cascadă printre ei a cărei apă nu făcea niciun pic de zgomot. Pe fundal se auzea o muzică divină de nu avea echivalent a vreunui gen pe planeta oamenilor. Trecu pe lângă nişte îngeraşi ce parcă aşezau o masă luuuuuuuuuuungă însă pusă in aşa fel încât toţi cei care vor sta, indiferent de locul ocupat la masă să vadă pe Cel din capul mesei.
Mai merseră pe o alee şi ajunseră în faţa unui tron unde o Persoană desfăşura o activitate febrilă.
-Spune-ţi întrebările fiule! Am de gând să îţi răspund!
-Poiiiiiiiiii! De ce este durere pe Pământ?
-Durere? Spune-Mi unde ai găsit tu durere?
-Poi.......... Înmormântarea la care a asistat prietenul meu?
-Aia cu mama ce îşi îngropa fiul? Poi, în primul rând fiul acela, dacă ar fi trăit, ar fi ajuns să aibă o viaţă dezordonată şi plină de vicii, ar fi ajuns sărac şi plin de boli şi ar fi încercat să se sinucidă la bătrâneţe. Iar mama lui ar fi fost mult mai tristă decăt e acum, cănd ştie că fiul ei e într-un loc mai bun, spuse Persoana arătând un îngeraş ce aşeza scaune la masă.
-Atunci de ce mama fetei care se mărita era aşa tristă?
-Era tristă pentru că se gândea numai la ce s-ar putea întâmpla rău în viaţa fiicei sale! Din contră fiica ei e foarte fericită cu soţul ei, au o familie din ce în ce mai numeroasă şi mai feicită, şi prosperă! Iar ea, mama o să ajungă în grija lor, şi ginerele ei, băiatul pe care îl ura aşa de mult, o să plătească o avere ca ea să îşi trăiască fericită bătrâneţile!
-Înmormântarea la care am participat eu? Fata aia de ce a murit? Tatăl ei chiar ţinea la ea!
-Adevărat! Dar tatăl ei era un mare afacerist, ce în tinereţe, când era pe cale să încheie un contract, pentru a părea mai credibil că îşi va duce la îndeplinire obligaţiile spunea: ,, Să-mi moară fata de nu!” Ei! Au trecut anii dar Eu nu am uitat ce a zis aşa că i-am îndeplinit dorinţa! Pe lângă asta, sufletul ei pereche era aici deja spue Persoana arătând din nou acel îngeraş ce aşeza scaune la masă, şi a ajuns şi ea şi acum chiar vor trăi fericiţi...........o veşnicie!
-Şi nunta? Nunta la care am participat eu? De ce socrul mare era aşa trist?
-Ştia şi el că fiul lui a fost foarte nesocotit de multe ori, şi că, deşi a crescut şi a ajuns la vremea însurătorii nu s-a maturizat! Am îngăduit ca fata aceea, ce de altfel e foarte muncitoare şi ambiţioasă, iar băiatul acela va ajunge un mare politician datorită ambiţiei ei, să îl prindă în mreaja ei pentru a se maturiza!
-Da Doamne! Dar de ce?
-Poi voi greşiţi undeva! Nu eu guzernez vieţile voastre! Voi! Fiecare îşi alege propriul drum, iar soarta pe care o are şi unde îşi sfârşeş-te viaţa fiecare, e rezultatul alegerilor pe care fiecare le faceţi de-a lungul vieţii! Bineînţeles că Eu ştiu de dinainte ce are să facă fiecare şi că, acolo unde sunt rugat, intervin! Dar v-am lăsat liberul arbitru. Fiecare are dreptul să facă ce vrea! Nu e vina mea că nu vă alegeţi drumul care trebuie!
-Asta înseamnă că noi suntem ce alegem să fim?!
-Exact! Acum, gata! Du-te înapoi pe Pământ şi nu uita ce ţi-am spus! Şi spune şi celorlalţi pentru că Eu nu o să mai răspund unor asemena întrebări!
-Bine! Dar nu o să mă creadă nimeni!
-E alegerea lor! Acum pleacă!
Şi, ajutat de prietenul său, băiatul se îndreptă din nou spre pământ, şi cu cât se apropia mai mult cu atât simţea o căldură din ce în ce mai mare! Se trezi, şi observă focl ce cuprinsese casa. Pe ici-colo, oamenii alergau cu găleţi să îl stingă. Fu tentat să întrebe: ,,Doamne de ce?” Dar îşi aminti visul şi ştiu de ce: era vina lor! Cineva lăsase lumânările de nuntă aprinse!”

[Own]Alex scrie:Neinteresant